La Sandria – Academia Artei Înfrumuseţării îţi asigurăm practica zilnică în salonul propriu, cu toate materialele şi produsele profesionale necesare, incluse în costul cursului.
Teoria şi practica sunt asigurate de lectori cu experienţă în activitatea didactică, pedagogie, etică şi bune maniere. Activitatea teoretică şi practică se desfăşoară într-un salon modern, cu un spaţiu generos, dotat cu un suport didactic de cel mai înalt nivel.
Salon propriu înseamnă, în accepţiunea academiei noastre, săli de curs individualizate pentru fiecare meserie în parte, consumabile şi toată aparatura necesară, asemenea unui salon de înfrumuseţare în care urmează să lucraţi sau să vi-l deschideţi după absolvire, ca afacere proprie. Singura diferenţă este faptul că, în academia noastră, doar cursanţii îţi desfăşoară activitatea în aceste săli. Acest lucru face ca procesul educaţional să fie unul benefic şi creativ pentru cursanţi, aceştia având libertate de mişcare în sala de curs, având tot ce au nevoie la îndemână, fiindu-le mai uşor, după absolvire, să-şi aleagă salonul în care vor lucra, în funcţie de nivelul de absorbţie al fiecăruia.
Ca si in cazul cursurilor, informatiile practice in domeniul artelor infrumusetarii vor fi predate de
lector Geta Sanda – fondator, manager si lector – SANDRIA – Academia Artei Înfrumuseţării, alături de echipa sa:
Studii:
- absolventă a Universităţii Politehnica din Timişoara
Experienţă:
- profesor în ciclul primar şi gimnazial
- cercetător în domeniul proiectării şi al desenului tehnic
- curs de formator pentru formare profesională – adulţi
- absolvent curs de coafură
- absolvent curs de cosmetică + make-up
- absolvent curs de manichiură-pedichiură
- absolvent curs de stilist-protezist de unghii (Austria)
- absolvent curs de masaj
Participări la seminarii în domeniul artei înfrumuseţării:
- seminar „Colorimetrie şi make-up”, organizat de Revlon Professional România
- certificare educaţională eliberată de Academia TONI&GUY pentru participare la Professional Hair Styling Show, colecţia 2009-2010
- certificare de stilist-protezist de unghii, eliberată de Creative Nails Design Austria
- participare seminar NG Clinic Ltd. Israel, avand ca temă estetica facială şi corporală
- participare seminar de machiaj profesional susţinut de make-up artist Diego Avolio (2011)
- diplomă de participare la seminarul Keune Art Devotion, ediţia a III-a, Ciucaş 2009, susţinut de Robert Both – tehnician educaţional (România) şi Dennis Rombout – creative educator (Academia Keune, Olanda)
- participare seminar „Tunsoare şi culoare”, organizat de Alfaparf Milano (Timişoara, 2009)
Diplome Geta Sanda
Din echipa Sandria – Academia Artei Îndrumuseţării mai fac parte:
- Maria Bona – absolventă a academiei noastre, a cursurilor de cosmetică, machiaj profesional şi manichiură-pedichiură + stilist protezist.
- Cristina Brânzeiu – absolventă a academiei noastre, a cursurilor de coafură, frizerie şi manichiură-pedichiură şi stilist-protezist de unghii.
- Lăcrimioara Neculiţă-Negură – absolventă a academiei noastre, a cursurilor de manichiură-pedichiură şi stilist-protezist de unghii şi a celui de masaj.
- Olivera Carson – PR business partner
- Gabriela Negru – Asistent manager